Boxe Marantz HD660

          O cunoștință mi-a încredințat aceste boxe ca să i le vând pe Olx. Înainte de vânzare, le-am avut acasă pentru vreo două luni, timp în care mi-am făcut o oarecare impresie despre ele. Din păcate nu am avut și un amplificator potrivit lor. Dintre amplificatoarele încercate de mine: Dual CV120, Philips 22AH561, Philips 22AH521, Aristona AR2300, niciunul nu li s-a potrivit și niciunul nu le-a făcut să cânte cu adevărat. Totuși, impresia mea este că aceste boxe aveau potențial și că puteau fi făcute să sune bine, dacă ar fi fost puse într-un sistem potrivit lor.

 

Iată de ce nu s-au potrivit amplificatoarele probate de mine cu boxele Marantz:

– Philips 22AH521 și Philips 22AH561 sunt amplificări gândite pentru boxele Philips din vremea lor (1970-75), adică boxe sensibile, ușor de condus, timide pe bass și cu medie mai în față, foarte deschisă și transparentă. Aceste amplificări suplinesc într-o oarecare măsură lipsa de greutate din zona frecvențelor joase a boxelor Philips.
          Marantz HD660 sunt însă complet diferite de boxele Philips din prima parte a anilor 70. Marantz cer mai multă putere și control de la amplificare, au un bass mult mai proeminent și mai cu greutate, iar media este mai retrasă în ansamblu.
          Nu e deci de mirare că alăturarea Philips 22AH521/22AH561 + Marantz HD660 naște un bass bubuit aiurea și o medie insuficient de prezentă în ansamblu.
          Chiar și în aceste condiții, am putut observa că media boxelor Marantz poate fi plăcută, timbrul instrumentelor acustice e bun, iar vocile au căldură.

– În mare, aceleași probleme descrise mai sus se văd și cu amplificarea Dual CV120. Per total, sunetul e mai bine controlat și bass-ul e ceva mai focusat, dar se manifestă în continuare tendința spre bubuială, iar media este mai în spate în ansamblul spectrului sonor.

– Amplificatorul Aristona (Philips) AR2300 aduce mai mult echilibru în sunetul boxelor Marantz, bass-ul nu mai e atât de evident în față, dar media e în continuare cam retrasă și nu suficient de deschisă, pentru gustul meu.

          Un truc ce ajută sistemele descrise mai sus să sune mai puțin bubuit este urcarea boxelor Marantz pe niște suporți, la vreo 30-40cm de podea.

 

          Deși nu am reușit să pun boxele Marantz HD660 într-un sistem potrivit lor, iată câteva supoziții și păreri desprinse din încercările mele mai puțin reușite:

– sunt șanse mai mari să împerecheați fericit aceste boxe cu un amplificator japonez, decât cu unul european
– dacă totuși vreți un european, alegeți unul de sfârșitul anilor 70, nu unul din prima parte a decadei.
– nu au nevoie de un amplificator băsos, au ele destul bass. Le trebuie însă control și putere.
– au nevoie de un amplificator care să le aducă media un pic mai în față și să le deschidă puțin sunetul. Aici e probabil un pic de muncă pentru a alcătui sistemul audio în care vor fi puse. Altfel, timbrul e bun.
– sunt un pic rolled-off pe frecvențele înalte. Pentru cei care preferă un sunet mai bright sau un sunet foarte bine definit pe înalte, le recomand modelele superioare Marantz HD770 / HD880, care vin cu un super tweeter.
– sunetul Marantz HD660 poate fi plăcut: are consistență și greutate, dar și căldură, e suficient de nuanțat, rotund, iar timbrul e bun pe voci și instrumente acustice.

 

Concluzie:
– Merită să te chinui să cauți un sistem potrivit aceste boxe?
– Da, mai ales dacă-ți place bass-ul și nu ții neapărat ca media să ia prim-planul.
Nota 7!

 

Nefiind boxele mele nu mi-am permis să le deschid pentru a fotografia și interiorul.

 

PS: boxele prezentate aici au fost vândute de mult, dar dacă vreodată vreți să cumpărați acest model de boxe luați în considerare faptul că e probabil să trebuiască să le schimbați suspensia difuzoarelor de bass – nefiind din cauciuc, aceasta se macină în timp. Se găsesc pe ebay o mulțime de kituri pentru operațiunea asta. Exemplarele probate de mine aveau suspensia originală.

 

Date tehnice:
Ani de fabricație: 1978-80
Tipologie: 3 căi, 3 difuzoare
Plajă de frecvențe: 35Hz – 20kHz
Putere: 125W
Crossover Frequency: 750, 2500Hz
Impedanță: 8Ω
Senzitivitate: 88dB
Difuzor Bass: 1 x 255mm, Difuzor medie: 1 x 130mm, Difuzor înaltă: 1 x 40mm
Dimensiuni: 371 x 616 x 292mm

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s